Friday, April 22, 2011

Rubens’s

Nodul din gât nu pleacă cu exces de ingestie de carbohidraţi

Pasivitatea are corniţe şi rânjeşte lângă banda de alergat

Ego plus grăsime egal Freud

Privirile conservatoare inhibă schimbările  zeloase

Nevoia e scrisă în Fericiri ca să rimeze

Media ponderală şi bomba atomică au fost la origini explorative

Moartea, ca şi voinţa, apar când n-ai nevoie de ele.î

Thursday, April 21, 2011

Înainte de ou a fost Paşti

Pantofi roşii de lac. Dumincă la 6 dimineaţa de Florii, mergem cu măicuţă-mea de mână la biserică. Ne spălăm pe dinţi, nu mâncăm nimic; pe stradă vin copii din toate părţile, noi venim din jos, ‘ăilalţi din sus. Intrăm în biserică, nena care face tot felu de lucruri pe-acolo ne dă câte-o lumânare pe care o aprindem doar când suntem aproape de domnu' părinte. În altar e o cupă de argint maaare, cu o linguriţă-n ea, care sigur au ajuns acolo din poveştile cu Verde Împărat; e acoperită cu o batistă frumoasă, albă. Domnu părinte iese cu ea, zice ceva care înseamnă rugăciune şi ne zicem numele, pe rând când ajungem în faţa lui, ne punem batista sub bărbiţă să nu cumva să cadă din împărtăşanie pe jos, că e sfinţită; nu ştiu de ce vinul acela alb cu pâine în el atât de bun..ca o licoare magică…(oricum nu seamănă cu sângele aşa cum ar trebui să fie pentru că e alb şi via aia cu struguri care iese din coastele lu’ domnu Iisus are struguri rosii, deci undeva ceva le-a scapat ceva). Asta e frumos, până când ajungem din nou la nenea cu lumânările, care acum ţine tava cu anafură, şi uită că ne întreabă în fiecare an “Da’ voi de-ale cui sânteţi?”. Luăm anafură, câte două bucăţi şi ne îndreptăm spre ieşire; mă uit la ceilalţi copii, care-şi fac semnul crucii de multe ori, probabil ca să fie siguri că-i vede Dumnezeu măcar o dată. Înainte să ieşim din biserică ne facem cruce cu spatele la uşă şi faţa la altar; nu-i arunci peste umăr lu’ Domnu' Iisus un “La revedere” aşa…mai ales la el acasă.

Mergând spre casă, fericite că suntem gătite, împărtăşite, şi măicuţă-mea mulţumită că am făcut ce trebuia, încerc să înţeleg legătura dintre trupul şi sângele Domnului şi vinul acela magic. Nici măcar nu ne aşteptam să aibă gust de sânge sau de trup. Ştiam cumva că nu e chiar aşa…că deşi Iisus a fost om, era altfel. Sau mai bine spus că nu am gustat niciodată sânge sau carne de om, pentru că intră la ceva rău, ceva ce oamenii nu fac; cuminecătura e ceva bun, care te face să te simţi mai bine. Doar gândul că manânci dintr-un om şi-i bei sângele te face să visezi filme de groază, nu să te simţi mai bine.

Magia este că Iisus a fost om, oamenii răi l-au rastingnit, dar noi ştim că nu durează pentru ca oricum o să învie.Cu î mare.

După douăzeci de ani, săbiile lui Dumas zboară în grădina Ghetsimani şi filosofii muşchetari fac sisteme care spun că nu-i aşa…şi eu nu mai sunt mică. Dumnezeu e doar o altă divinitate, creştinismul doar una din religii. Întrebările care caută răspunsuri ciudate nu te liniştesc, te pun în gardă.

Dumnezeul lui Nietzsche a murit, al nostru a Înviat.

Nu se succed verbele astea?

Thursday, April 14, 2011

Definitii ale insatisfactiei muncii

Probatiune de angajat model e atunci cand iei un model si-l angajezi sa probeze. Angajament de proba e atunci cand proba se angajeaza.
Model e atunci cand nimic nu exista de fapt.

Saturday, April 9, 2011

Cioran o Sută



   Fac și io ca el: nu mai pot! Trebuie să scriu. Cu pixul. Pentru că spațiul  tastaturii scoate un zgomot infernal. Și trebuie sa scriu. Cu pixul.
      Azi, ieri deja când citiți voi, sau alaltăieri sau răsalaltăieri............v-ați prins! așa...atunci e  ziua în care Emil Cioran ar fi împlinit o sută de ani. Nu cred că și-ar fi dorit așa ceva, dar număru' ăsta e așa, numa' bun de aniversat. Veacul este una dintre cele mai simpatice unități de măsurat istorie.

     Nu l-am cunoscut. Adica nu l-am citit. Și ma dau rotundă că-s sociolog;   până la vârsta asta și în plus patru ani de la terminarea facultății asa ceva ar fi  cam greu de crezut. Da' no...

         Despre asta vreau sa scriu. Ce poate ști (sau știi, whatever)  despre el un om care nu l-a citit niciodatp? Mai ales, de unde? Știu că era supărat. Prietenii, mă rog,  cunoscuții îmi spuneau că e deprimant, Petre Țuțea  m-a făcut să-l admir doar pentru că era diametral opus lui, cumva calitativ bun pe axă. Știu despre el fără să știu nimic.
     E atât de celebru prin simplul fapt că e pe buzele tuturor care nu știu exact cu ce se ocupa. Știam că a trăit în Franța, nu și de ce, că nu s-a mai întors în România, nu și de ce. Îmi părea a fi  în necunoștință de cauză față de ororile care li s-au întâmplat intelectualilor contemporani lui.
Că era arogant, așa îl știam. L-am judecat. Nu înțelegeam de ce poate o scriere a  uni cugetător să îndrăzneasca, în acea perioadă,  să fie egocentristă.
Acum stiu: naivitatea are limite trasate cu creta.
Sau cui îi  pasă de pesimismul lui când cei de seama educatiei lui trec prin chinuri groaznice datorate unor lucruri independente de puterea si de voința lor. Nu înțelegeam de ce i-a fost lui atât de rău acolo, în Franța, încat să fie supărat.

            Nici azi n-am înțeles mare lucru. Dar am început să-mi doresc să aflu. Și să-mi placă (alt verb n-am găsit). Am citit Caietul de la Talamanca și niște minibiografii, toate la fel, toate citite pe net. Am văzut film, îngrozitor conceput, da' bun material etnografic "Apocalipsa după Cioran"...Îl știți, cu  siguranță.
           Nu i-ar fi plăcut tam-tamul pe seama centenarului, fireste l-ar fi considerat imbecil, ce-i aia celebrarea ființării? A începutului existenței?!? Mda, văd că am început să mă prind chiar bine.
    Gândindu-mă, însă,  de ce facem expoziția asta, George et moi, realizez că cei ca mine pot găsi necesară celebrarea a o sută de ani ca să ne îndreptăm spre raftu' de philosophie, lettre C.
    Cât despre voi, aprioric culți, pentru că nu se putea fără.
Ce i-aș spune dacă l-aș vedea? Supărarea mea îi  că mă bucur de   năcazurile pe care le-ați simțit o vreme, cum altfel ne-am fi bucurat noi de dumneavoastră?