Cioran o Sută

   Fac și io ca el: nu mai pot! Trebuie să scriu. Cu pixul. Pentru că spațiul  tastaturii scoate un zgomot infernal. Și trebuie sa scriu. Cu pixul.

      Azi, ieri deja când citiți voi, sau alaltăieri sau răsalaltăieri............v-ați prins! așa...atunci e  ziua în care Emil Cioran ar fi împlinit o sută de ani. Nu cred că și-ar fi dorit așa ceva, dar număru' ăsta e așa, numa' bun de aniversat. Veacul este una dintre cele mai simpatice unități de măsurat istorie.

     Nu l-am cunoscut. Adica nu l-am citit. Și ma dau rotundă că-s sociolog;   până la vârsta asta și în plus patru ani de la terminarea facultății asa ceva ar fi  cam greu de crezut. Da' no...

         Despre asta vreau sa scriu. Ce poate ști (sau știi, whatever)  despre el un om care nu l-a citit niciodatp? Mai ales, de unde? Știu că era supărat. Prietenii, mă rog,  cunoscuții îmi spuneau că e deprimant, Petre Țuțea  m-a făcut să-l admir doar pentru că era diametral opus lui, cumva calitativ bun pe axă. Știu despre el fără să știu nimic.

     E atât de celebru prin simplul fapt că e pe buzele tuturor care nu știu exact cu ce se ocupa. Știam că a trăit în Franța, nu și de ce, că nu s-a mai întors în România, nu și de ce. Îmi părea a fi  în necunoștință de cauză față de ororile care li s-au întâmplat intelectualilor contemporani lui.

Că era arogant, așa îl știam. L-am judecat. Nu înțelegeam de ce poate o scriere a  uni cugetător să îndrăzneasca, în acea perioadă,  să fie egocentristă.
Acum stiu: naivitatea are limite trasate cu creta.
Sau cui îi  pasă de pesimismul lui când cei de seama educatiei lui trec prin chinuri groaznice datorate unor lucruri independente de puterea si de voința lor. Nu înțelegeam de ce i-a fost lui atât de rău acolo, în Franța, încat să fie supărat.

            Nici azi n-am înțeles mare lucru. Dar am început să-mi doresc să aflu. Și să-mi placă (alt verb n-am găsit). Am citit Caietul de la Talamanca și niște minibiografii, toate la fel, toate citite pe net. Am văzut film, îngrozitor conceput, da' bun material etnografic "Apocalipsa după Cioran"...Îl știți, cu  siguranță.

           Nu i-ar fi plăcut tam-tamul pe seama centenarului, fireste l-ar fi considerat imbecil, ce-i aia celebrarea ființării? A începutului existenței?!? Mda, văd că am început să mă prind chiar bine.

    Gândindu-mă, însă,  de ce facem expoziția asta, George et moi, realizez că cei ca mine pot găsi necesară celebrarea a o sută de ani ca să ne îndreptăm spre raftu' de philosophie, lettre C.
    Cât despre voi, aprioric culți, pentru că nu se putea fără.

Ce i-aș spune dacă l-aș vedea? Supărarea mea îi  că mă bucur de   năcazurile pe care le-ați simțit o vreme, cum altfel ne-am fi bucurat noi de dumneavoastră?