one and only

fife serenade...
don't make it singular.
i'm the love of many men's life.

doiş'pe cu două'ş'patru

“Cămașa-i tot nespălată”  își zice în gând Ghițu. Îi  curățase un pic gulerul înainte de tura trecută frecându-l cu manșeta și mai murdară. N-avea ce să iasă bun din asta. Și era singura lui cămașă primită de la CFR, s-au tot lăudat că de dau măcar două rânduri de uniforme de când le-au schimbat, în ’74.

N-avea ce face, intra-n tură cu gândul la doișp’e cu două’ș’patru.  Ore de mers, zguduite de mecanisme unse prost.  Șapca  avea deja margini unsuroase care  dovedeau turele legate și făr’ de pauză, în afara celeia dintre două trenuri;  și firește, mult așteptata cruce. Da’ nu din aia bisericoasă ‘’trăzni-o-ar’’, cum se întreabă el de multe ori în cei șapte ani lucrați, ‘’di ce năcazu’ zice la intersectarea trinurior cruce?!’’

Nevastă nu-și luase, a iubit-o p-una din Ploiești  dar n-a apucat să creadă că-și face un rost.  Mutat cu simbrie bună la București, adus de CFR pe post de conductor de tren tocmai din Sălaj , nu i-a fost ușor la început și de curând, întors acas’ cu merindea-n traistă după o tură plină de scandalagii și  de Poliție TF, găsește dulapul gol. ‘’M-o lăsat munteanca,  a dreacu’ muiere! ”

Merge spre Gara de Nord cu traista mai mult goală, mâncare n-a avut timp să-și facă, ouă nu mai avea-n frigider, cafeua a baut-o fără zahăr. Noroc cu Mitică, coleg de tură, ‘’Nașul cel rău” cum îi spun navetiștii. Rău e cu ăia care n-au bilet, nu sta la discuții, zice că n-are nevoie de șpagă și că nu-i moral față de restul călătorilor. „Al dracu’ oltean’’  zâmbește în sine Ghițu coborând din metru în spatele unei gagici date c-o tonă de parfum. Ce cuvinte bagă fața călătorilor care nu vor decât să mai scutească un ban, ca tot omu’. Și daca-i mai iese și lui ceva la afacerea asta care-i baiu’? Da’-n rest, cu el e băiat fain Mitică, n-are ce-i reproșa. Toată săptămâna trecută a mâncat din traista plină cu merinde pusă ne nevastă-sa, olteancă faină, tre’ s-o recunoască!

Colegul din gânduri îi răsare-n față zâmbăreț pentru ceasul neprielnic, că așa-i el, mereu vesel. “Făcui ochi? Haida’ la o cafea, se-ncinse sticla de când te-aștept” râde Mitică cu poftă și-i lipește o palmă zdravănă peste spate.  Ghițu (în original  Gheorge, poreclit cum citim de colegul său)  își întreaptă spatele și tușește zdravăn direct din plămânii zguduiți. 

“Fir-ar ea de treabă, tura bună se cunoște de la-nceput frate!” fluieră Mitică ajuns pe peron cu camaradul de suferință care-i bea cafeaua cu zahăr pe nerăsuflate.  Bulbucându-și ochii în direcția locomotivei, în fața primului vagon o gagică mișto pânăn trezeci de ani, așa, blondă și cu bucle tată! își ridică ștrampii pe sub fustă, semn că-s o mărime mai mare decît talia ei subțirică.

„Ghițucule, azi o iei din spate da?” râde Mitică cu poftă arzându-i încă o palmă pe spate Gheorghițului care trage din țigară repede repede, uitându-se grăbit la ceas. Mai au cinci minute și trebuie să sufle-n fluier de plecare.

„Clasa-ntâia e mai de Doamne-ajută” se relaxează Mitică în timp ce țăcăne biletele din carton tare ca păcatele. Trece din compartiment în compartiment trezind babele cu coafură de nașă și inginerii plecați în delegație prin țară, cu bani de la Stat pentru deplasări la clasa I. Ajuns în la penultima ușă, deschide lumina și nu apucă să zică ferm poezia știută de acum și pe lumea cealaltă: ‘’ Bună dimneața, vă rog prezentați biletele pentru control” ; n-apucă pentru că blonda de pe peron doarme-n brațele lu’ bărba-su, probabil, gândește nașul cel rău și înmuiat la vedera unei  femei frumoase din față. Cu pântecul umflat cu tot.

Se va întoarce mai încolo să le verifice bilete,  sigur au că la clasa I e lume mai bună, cu moralitate. Oameni educați care au un statut și altfel merge treaba.

Privind înc-o dată la blonda transformată din nimfă călătoare în frumoasă soție adormită, în brațele unui soț deloc de lepădat , la fel de adormit, închide lumina și trage ușa după el.

„Unde- o fi  ajuns Ghițu cu controlu”? se întreabă aprinzându-și o țigară lângă budă, în capătul holului.